Perspective
Hannah Harboe, psihoterapeut
Tema Perpectivei Gonge din această lună este co-contracția, reacția la cădere și cum simțurile noastre influențează aceste funcții. Aducem în prim plan un studiu de caz în care este folosită Placa de navigare pe Podea (Floor Surfer®) pentru antrenamentul co-contracției și reacției la cădere deopotrivă.
Co-contracția: pentru a-ți păstra echilibrul este important ca mușchii de pe ambele părți ale încheieturii să lucreze împreună. Acest proces este numit generic co-contracție. Co-contracția descrie modul în care mușchii conlucrează, tensionând și relaxând pe ambele părți ale încheieturii sau pe ambele părți ale corpului pentru a păstra o poziție stabilă. Dacă poziția ta este instabilă, îți vei pierde echilibrul. Co-contracția eficientă este importantă pentru a ne asigura că ne controlăm corpul, astfel încât să nu rămână blocat constant într-o poziție. Abilitatea unui copil de a realiza o co-contracței depinde de conștientizarea stimulilor proprioceptivi (își simte mușchii și încheieturile).
Un copil care poate să realizeze stimularea receptorilor proprioceptivi cât mai bine și mai acurat, își va rafina răspunsul cu atât mai repede și mai calitativ, diferențele observându-se în mișcările efectuate.
Cu cât este mai mult stimulat sistemul vestibular (echilibrul - vezi Traseul psihomotric și antrenamentul vestibular), incluzând aici viteza, accelerația și decelerația, suntem expuși la o mai bună stimulare a capacității noastre de co-contracție, respectiv la abilitatea noastră de a recepționa stimuli proprioceptivi. Pentru cei mai mulți dintre noi, reacția întârziată determină declanșarea reacției căderii.
Reacția la cădere: atunci când un copil nu înregistrează input proprioceptiv sau exagerează, el/ea tinde să își piardă echilibrul. Cu alte cuvinte, dacă co-contracția nu este îndeajuns de rapidă, o reacție a căderii este declanșată (tendința de a ne folosi mâinile pentru a ne proteja atunci când cădem). Reacțiile la cădere sunt foarte importante pentru că ele ne protejează atunci când suntem predispuși să ne pierdem echilibrul și să ne accidentăm. Folosirea brațelor într-o cădere joacă un rol major, dat fiind faptul că brațele ne protejează fața și capul de iminența accidentării.
În cazul în care co-contracția este slabă ori sistemul vestibular manifestă o criză, reacția la cădere este declanșată prea încet sau prea violent. Dacă reacțiile la cădere sunt prea lente, copilul va cădea și se va răni din cauză că mâinile nu vor acționa pentru a aplana impactul lovirii. Reacțiile la cădere sunt un fel de „frâne de urgență”. Ele sunt de fapt reflexe în care abilitatea de a-și menține echilibrul sau de a rămâne stabil într-o poziție necesită o integrare senzorială bine calibrată. Aceasta nu depinde doar de înregistrarea stimulilor vestibulari și proprioceptivi, dar se bazează foarte mult și pe stimulii vizuali.
Studiu de caz
John (6 ani) a trecut printr-o operație, care i-a afectat căile nervoase ale mușchilor abdominali, ceea ce a condus la reducerea forței musculare abdominale. Abilitatea de a-și contracta această categorie de mușchi este deficitară. Îi este teamă că va pica, din cauză că el simte că mușchii nu mai reacționează așa cum obișnuiau să o facă mai demult. Pentru a-i antrena mușchii lui John și pentru a îmbunătăți reacțiile sale la cădere, respectiv viteza musculară, l-am rugat pe băiat să își încrucișeze picioarele pe Surful de podea, ținându-și mâinile pe genunchi (vezi poza alăturată).
I-am explicat lui John că voi mișca Surful de podea în cerc. Când voi da semnalul „Acum!”, Surful se va mișca în direcția opusă. Dacă John nu reușește să își mențină echilibrul, el își va folosi mâinile pentru a evita căderea. Dacă John va reacționa în timp util, el își va putea păstra mâinile pe genunchi, apelând la co-contracția mușchilor abdominali diagonali în direcția opusă deplasării dispozitivului.
Pentru a preveni accidentarea este important ca John să manifeste bune reacții de apărare atunci când se ivește posibilitatea căderii. Totuși, ar fi grozav dacă el ar putea să își pună în funcțiune mușchii abdominali să reacționeze rapid, prevenind declanșarea reacției la cădere.
Scopul acestui exercițiu este să îl determine pe John să controleze 6 schimbări a direcției de rotire fără a-și muta mâinile de pe genunchi. De fiecare dată când mâinile sale ating podeaua, o luăm de la început. John are un scop clar stabilit, care îl motivează și îl ajută să cuantifice eficient progresul făcut. Exercițiul este simplu și amuzant, iar băiatul realizează progrese vizibile. Ne-am înțeles să exerseze zilnic acasă alături de părinți. Știu că acest exercițiu necesită integrarea datelor obținute de sistemele vestibular, proprioceptiv și vizual. Aceasta înseamnă că pot ajusta câțiva dintre parametrii, în cazul în care John nu reușește să ducă la bun sfârșit exercițiul ori acesta a devenit prea ușor.
Am posibilitatea să reduc nivelul stimulării vestibulare deplasând surful mai încet și crescând nivelul de stimulare prin accelerarea ori schimbarea direcției rapid. Similar, pot reduce stimularea proprioceptivă susținându-l pe John de jur împrejurul șoldurilor sau ținându-l de subraț, astfel încât să nu fie nevoit să își susțină întreg corpul de unul singur. Pentru a face exercițiul mai dificil, pot să îi cer să își țină mâinile pe cap în loc de genunchi. Această metodă va pune presiune pe mușchii abdominali diagonali slăbiți.
Pentru a face acest exercițiu mai ușor din punct de vedere vizual, îi pot cere lui John să se concentreze pe un anumit punct și să schimbăm direcția de rotire de fiecare dată când ajunge în acel punct. Pentru a-l face mai dificil în ceea ce privește stimularea vizuală, îi pot cere să închidă ochii. Neavând stimuli vizuali care să-l ajute să recepționeze o parte din informații, va fi nevoit să se bazeze doar pe ceea ce îi transmit sistemul vestibular și proprioceptiv. Când John va veni la o nouă sesiune de antrenament, vom ajusta o parte din acești parametrii, în funcție de cum vor evolua antrenamentele de acasă. Cred că John se va distra pentru o bună bucată de timp antrenându-se cu Surful de podea – probabil pentru o perioadă mai îndelungată decât ar fi nevoie pentru a ajunge la nivelul muscular funcțional avut înainte de operație.
