Perspective
Hannah Harboe, psihoterapeut
Atunci când legănăm un copil în brațe sau îl legănăm în leagăn sau în cărucior, adesea se va liniști. Mișcarea de legănare este o formă delicată de stimulare vestibulară care are un efect liniștitor.
Receptorii vestibulari sunt localizați în urechea internă. Aceștia înregistrează accelerația, rotația și perpendicularitatea. Prin intermediul simțului perpendicularității percepem dacă corpul nostru este în poziție verticală.
Stimularea vestibulară este activă încă din stadiul fetal. Receptorii vestibulari ai copilului nenăscut sunt stimulați în mod pasiv de mișcările mamei. Fătul are, de asemenea, o stimulare vestibulară activă prin propriile mișcări.
Mișcările active ale copilului în uter îi comunică mamei cum se simte copilul. Dacă mișcările fetale dispar sau devin prea violente sau continue, mama le va interpreta, de obicei, ca fiind semne de avertizare și va solicita asistență medicală pentru a verifica dacă fătul este în regulă. După nașterea copilului, răspundem la mișcările violente consolând copilul prin legănare. Legănatul este un răspuns non-verbal pe care îl folosim pentru a consola și a recăpăta contactul cu copilul.
Stimularea vestibulară reglează tensiunea musculară. În timp ce stimulii blânzi și ritmici ne fac să ne relaxăm, stimulii mai puternici tind să ne încordeze. Cu alte cuvinte, stimularea vestibulară este importantă. Ea ne ajută să învățăm cu precizie câtă tensiune musculară este necesară pentru a efectua o anumită activitate. Înregistrarea stimulilor vestibulari este, prin urmare, importantă și pentru echilibrul nostru.
Efectul unei stimulări vestibulare pasive blânde este acela de a calma. Acest lucru este universal. Fiecare copil o recunoaște. O astfel de stimulare este denumită „pasivă” atunci când copilul nu se stimulează singur, ci altcineva oferă stimularea, iar copilul se poate concentra pe răspunsul la aceasta. Stimularea vestibulară blândă afectează atât echilibrul fizic, cât și cel mental. Ea ne poate ajuta să ne găsim calmul la ambele planuri. Observăm că oamenii din întreaga lume care se află într-o stare de doliu sau frustrare profundă automat se balansează pentru a se calma și a-și reface normalitatea.
Așezarea într-o Pâlnie de echilibru mini, legănarea ușoară are același efect liniștitor. Legănatul îl ajută pe copil să se relaxeze: se relaxează ca răspuns la mișcarea de legănare. Un copil mai mare poate obține același efect într-o Pâlnie de echilibru standard. Adultul se așează în spatele pâlniei pentru a împiedica rostogolirea completă a acesteia. Dacă pâlnia se rostogolește, copilul se va răsturna.
Studiu de caz
Teddy a venit la clinică împreună cu mama sa. Este evident că au avut un conflict pe drum. Mama încearcă să explice astfel încât Teddy să înțeleagă ce se întâmplă, dar el este foarte furios și își bagă degetele în urechi. Nu poate și nici nu vrea să asculte. O așez pe mama lui Teddy la masă și îi dau o ceașcă de cafea. Cu cât mai puține cuvinte cu putință, îl conduc pe Teddy în cealaltă cameră și îi spun să se așeze întro Pâlnie de echilibru standard cu o pătură și o pernă. Îi spun că trebuie să încerce să se relaxeze și să se simtă bine stând în pâlnie, fără să vorbească.
Mă așez în spatele lui și, inițial, balansez în mod energic pâlnia. Pe măsură ce Teddy se relaxează, fac mișcările de balansare mai blânde. Tot timpul îi fredonez pentru a-l liniști. Curând Teddy cedează la mișcările ritmice de legănare și devine tot mai relaxat. După cinci minute, mama intră în cameră. Îi fac semn să vină să stea cu mine și să mă ajute să-l balansez pe pâlnia. După ce se obișnuiește cu ritmul, ea preia ștafeta. După 10 minute, toți trei începem să cântăm o melodie de leagăn. Când am terminat, Teddy și mama zâmbesc amândoi. Apoi le explic de ce legănatul este benefic atunci când ești agitat. Ca adulți, trebuie să învățăm să ne abținem de la a vorbi și a explica atunci când un copil manifestă frustrare și furie la un nivel, la care simțim că explicațiile nu ajung la destinație. Atunci când copilul s-a calmat, este în măsură să înțeleagă mai bine cuvintele noastre și să ne urmeze indicațiile. Discutăm situația în mod liniștit, iar copilul poate învăța din această situație, dobândind o experiență care îl face mai pregătit să abordeze o situație similară în viitor.
Teddy și mama lui au învățat ceva foarte important în acea zi. De atunci mi-au spus că au folosit pauza de leagăn și pauza de vorbire în multe cazuri în care, altfel, situația ar fi scăpat de sub control.
