Perspective
Hannah Harboe, psihoterapeut
Temă: simțul proprioceptiv sau, cu alte cuvinte, simțului articulator muscular, care este de fapt un simț pe care cei mai mulți dintre noi îl găsesc greu de înțeles și explicat.
Atunci când antrenăm copiii și îi învățăm noi abilități, simțul proprioceptiv joacă un rol extrem de important. Simțul proprioceptiv este principalul responsabil pentru controlul corpului și pentru calitatea și grația mișcărilor noastre. În acest articol examinăm posibilitățile de antrenament și îmbunătățire a conștientizării simțurilor copiilor folosind Roboboard.
Simțul Proprioceptiv: receptorii sunt localizați în mușchi, articulații și tendoane. Receptorii transmit un mesaj creierului și înregistrează localizarea corpului și a pozițiilor părților individuale ale corpului. Atunci când ne mișcăm sau adoptăm o nouă poziție, receptorii sunt declanșați. Ei transmit impulsuri cortexului motor al creierului, furnizând informații despre lungimea musculară, micșorările, respectiv și poziția articulațiilor. Creierul trimite feedback, asigurându-se că vom executa mișcarea care are scopul, forța, ritmul și coordonarea cuantificate. Acest proces ne ajută să știm dacă articulațiile noastre sunt întinse ori îndoite, fără a fi nevoie să le privim sau le atingem.
Simțul proprioceptiv funcționează foarte rar pe cont propriu. El conlucrează cu simțurile tactil, vizual și vestibular. Simțul proprioceptiv este acel simț care are cele mai puține conexiuni cu creierul conștient.
Pe măsură ce creierul conștient se dezvoltă în perioada copilăriei sunt mai puține conexiuni ale receptorilor senzoriali proprioceptivi către conștiință. Acest lucru înseamnă că, spre exemplu, unui copil sub 4 ani îi va fi dificil să conștientizeze dacă brațul îi este întins ori îndoit fără să verifice acest lucru vizual ori tactil. În general, copiii mici se mișcă mai puțin grațios (sunt mai neîndemânatici) decât copiii mai mari și adulții. Cele mai multe dintre simțurile noastre sunt ușor de testat. Cu toate acestea, testarea doar a simțului proprioceptiv este dificilă, tocmai datorită complexității cooperării sale cu celelalte simțuri existente.
Copiii care au dificultăți cu înregistrarea simțului proprioceptiv manifestă dificultăți legate de perceperea spațiului și direcției. Ei manifestă neîndemânare și o coordonare defectuoasă a mișcărilor, având tendința să cadă și să se accidenteze. Dezvoltarea motorie grosieră este de cele mai multe ori întârziată, însă abilitățile de motricitate fină pot fi neafectate. Acest lucru se explică prin faptul că funcțiile motricității fine depind în mare măsură de simțul vizual. Cu ajutorul vederii putem compensa lipsurile registrului proprioceptiv. Mișcările motorii grosiere implică mult mai mult decât suportul vizual, cu toate că unele mișcări nu necesită stimuli vizuali (spre exemplu mersul cu spatele sau coborârea unei scări).
Studiu de caz
Lisa are 8 ani. Ea are întotdeauna vânătăi mari și semne în genunchi. Pare să fie neîndemânatică și predispusă la auto-accidentări. Varsă laptele, trântește ușile, se lovește de alți oameni și are tendința să fie foarte zgomotoasă atunci când se joacă împreună cu alți copii mai mici decât ea.
Lisa nu poate să pedaleze o bicicletă și îi este greu să arunce o minge într-o direcție specificată. Încă nu-și dă seama câtă forță are nevoie să aplice atunci când lansează un obiect pe care trebuie să-l prindă altcineva. Are tendința să arunce ori prea puternic ori prea încet. Aceeași situație se aplică și atunci când încearcă să direcționeze o minge cu piciorul. Nimeni nu o invită să facă parte din echipa sa la jocurile de afară și acest lucru o deranjează într-o mare măsură. În același timp, Lisa are dificultăți de pronunție și îi este greu să controleze cât de multă forță trebuie să aplice buzei, ori să își dea seama ce mișcare trebuie să facă pentru a pronunța sunetele limbii materne. Lisa se pricepe să deseneze și să coasă, făcându-i o deosebită plăcere să creeze modele cu ajutorul mărgelelor.
La sesiunile de terapie, am căzut de acord să lucrăm împreună la dezvoltarea abilității de percepere și reglare a forței. Simțul proprioceptiv este implicat și trebuie antrenat. Unul dintre scopurile terapiei Lisei este să o ajutăm să se joace cu mingea alături de un alt copil la un nivel în care să se descurce și să se simtă confortabilă cu jocul alături de colegi. Un alt bonus va fi reprezentat de faptul că Lisa va învăța cum să ofere o îmbrățișare confortabilă altui copil (fără ca aceștia să se simtă striviți). Am ales să începem cu altceva decât jocul cu mingea, dată fiind complexitatea acestuia și elementele multiple care stau la baza lui. Am ales să o încurajez pe Lisa pentru a folosi Roboboard. Aceasta o ajută să își transfere greutatea într-un mod precis și jucăuș. Pentru a crea mișcare e nevoie doar de simpla balansare într-o parte și-n alta. Totuși, pentru a putea utiliza eficient Roboboard, ai nevoie de abilități bune de reglare a forței aplicate. Placa este creată astfel încât să poți regla forța cu ajutorul piciorului de sprijin, celălalt picior fiind folosit pentru a deplasa placa înainte și înapoi. În cazul în care Lisa pășește prea puternic sau prea repede pe o parte a plăcii, ea nu va fi în măsură să mențină celălalt picior pe placă, din cauză că aceasta se va se ridica brusc și o va împiedica să folosească celălalt picior pentru a mișca placa și a o deplasa înainte.
Pentru început, Lisa se concentrează pe transferarea greutății pe un picior, în timp ce eu o ajut să împingă înainte cu celălalt. Ea învață treptat să se miște dintr-o parte în cealaltă pentru a pune în mișcare placa. De îndată ce eșuează să aplice forța exactă, Lisa își pierde echilibrul sau placa se oprește. Acest exercițiu necesită multă grijă și concentrare. De asemenea, o îndeamnă pe Lisa să observe cu atenție. Percepția ei despre cât de multă forță trebuie să aplice se îmbunătățește rapid. Am vorbit mult despre cum să aplicăm presiunea alternativ de pe un picior pe altul și că procesul este similar cu mersul pe bicicletă. Lisa este fericită pentru că a înțeles că acesta este pasul preliminar către învățarea mersului pe bicicletă.
În cursul primei ore de terapie, Lisa a reușit să avanseze 2 metri cu placa. Ea a realizat un progres vizibil la ședințele care au urmat. A reușit să învețe cum să se miște în direcția dorită cu ajutorul plăcii. Lisa reușește să se mențină pe placă un timp mai îndelungat, iar coordonarea ei se îmbunătățește cu fiecare ședință. După 4 ședințe, Lisa este îndeajuns de încrezătoare pentru a învăța să se dea cu bicicleta și să se implice în jocuri cu mingea.
