Perspective
Hannah Harboe, psihoterapeut
Hipersensibilitatea tactilă este stresantă pentru unii copii și poate provoca crize de furie și crize de nervi. Hainele și șosetele care irită mereu pielea sensibilă, transformă adesea ritualurile confortabile de dimineață în haos și stres pentru întreaga familie.
La clinica mea, întâlnesc multe familii ai căror copii consideră că hainele și mai ales șosetele sunt atât de iritante, încât începuturile pozitive ale zilei sunt puține și rare. În cazuri extreme, hipersensibilitatea la îmbrăcăminte produce certuri interminabile, stres și chiar chiul, absenteism atât de la locul de muncă, cât și de la instituție.
O modalitate de a rezolva problema este de a lucra selectiv cu răspunsurile tactile ale copilului. Unele exerciții încurajează copilul să recepționeze în mod conștient atingerea pe piele. Alte exerciții îl expun pe copil la o experiență de control a măsurii în care copilul acordă atenție stimulării tactile.
În acest scop, îi cereți copilului să meargă desculț pe nisip, iarbă, pietriș, lemn, fier sau plastic. Îl mângâiați cu perii, cu un ursuleț de pluș, cu degete calde, cu unghiile dumneavoastră sau cu dosul mâinii. Stimularea trebuie să aibă un punct fix, iar copilul trebuie să știe cum și când se va termina stimularea.
Atunci când învățăm un copil să-și folosească simțul tactil, folosim echipamente și materiale care sunt atât tari și moi, calde și reci, aspre și netede, uscate și umede. Prin joc, lucrăm cu copilul în timp ce acesta explorează tot felul de texturi. Care este plăcută și care este neplăcută? Care este diferența? Ne plac aceleași texturi sau găsește ceva neplăcut care ne place de fapt? Atunci când copilul se concentrează asupra modului în care se simte, stimularea senzorială ajută la creșterea pragului de toleranță al copilului. Acest lucru reduce efectiv stresul provocat de supra-stimulare.
Grinzile tactile din cadrul traseelor de motricitate Build N' Balance® marca Gonge sunt concepute cu suprafețe care oferă diferiți stimuli tactili. Pe măsură ce simte diferiți stimuli sub tălpi, copilul descoperă că suprafața are, de asemenea, un impact asupra eficienței abilităților motorii. Dacă suprafața este neplăcută la atingere, copilului îi va fi mai dificil să se deplaseze de-a lungul grinzii. Pe de altă parte, dacă suprafața este plăcută la mers, copilului îi va fi mai ușor să își păstreze echilibrul și poate alege chiar să rămână în picioare pe grindă și să experimenteze pentru a vedea ce poate realiza. Fiecare grindă și fiecare textură este marcată în culori diferite. Copilul învață repede să recunoască fiecare grindă în parte, adică pe care îi place să meargă și pe care este mai dificil.
Studiu de caz
Helena are 8 ani. Îmbrăcatul de dimineață reprezintă pentru ea o provocare enormă. Urăște în special șosetele și adesea le îndepărtează într-un acces de furie de îndată ce părinții ei i le pun pe picioare. Ea fuge, țipă și are un comportament agresiv. De multe ori, familia ajunge să plece târziu de acasă, iar mersul la școală este stresant și plin de conflicte.
În timpul consultațiilor, Helena este un copil dulce și atent. Este conștiincioasă și fericită să experimenteze măiestria în jocul de motricitate.
După câteva consultații, se simte în siguranță cu mine, astfel încât putem să ne apucăm să lucrăm asupra lucrurilor care o stresează: îmbrăcămintea și stimularea tactilă. În acest scop, planificăm ce urmează să se întâmple în fiecare dimineață. Planificăm modul în care părinții ei îi vor „trezi picioarele”, stimulându-le în mod clar într-un mod pozitiv pentru a se pregăti să poarte șosete. Odată ce șosetele sunt puse, Helena este distrasă de la stimulare cu un dans de bună dimineața în salon cu tata. După dansul lor bun și distrăgător, Helena nu mai este atentă la șosete.
Pentru a crește pragul de stimulare tactilă al Helenei, folosim grinzile tactile. O încurajez să construiască un traseu, folosind prima dată grinzile pe care i se par mai plăcute, iar apoi grinzile care îi plac cel mai puțin. Prin intermediul jocului, o încurajez pe Helena să meargă pe grinzi în diferite moduri și să povestească cum se simte atunci când schimbă modurile în care merge. Sarcina îi dă Elenei sentimentul că deține controlul, ceea ce previne supra-stimularea. În timpul ședințelor de terapie, le dau părinților Helenei idei pentru a o stimula și a-i oferi o contribuție tactilă într-un mod pozitiv și jucăuș.
După cinci consultații, cursul de terapie al Helenei s-a încheiat. Pentru Helena, provocarea simțului tactil și a abilităților motorii prin joc și activități cu picioarele goale este acum o îndeletnicire zilnică obișnuită înainte de masa de seară.
Diminețile în familie sunt plăcute cu un program regulat. Helena ajunge la școală în timp util, astfel încât să aibă timp suficient pentru a-i săruta pe mama și pe tata înainte de plecare.
