Perspective
Hannah Harboe, psihoterapeut
Temă: cum puteți folosi conurile și cercurile de activități, astfel încât să antrenați eficient coordonarea ochi-mână a copiilor.
Coordonarea ochi-mână: În cadrul acestui tip de coordonare, mâna și ochii lucrează împreună pentru a atinge un obiectiv ori pentru a duce la bun sfârșit o activitate. Un copil nu poate mânca într-un mod corect, dacă abilitățile sale de coordonare ochi-mână sunt slab dezvoltate. Pentru a mânca, un copil are nevoie să vadă mâncarea, să poată să ajungă la ea și abia apoi să și-o ducă în gură.
Cu alte cuvinte, coordonarea ochi-mână este una dintre primele funcții care le oferă copiilor sentimentul de stăpânire a unei abilități – fac ceva pentru ei înșiși și astfel, încep să își dezvolte sentimentul independenței.
Trei simțuri sunt activate când antrenăm coordonarea ochi-mână. În plus, față de vedere (ochii) și simțul tactil (mâinile), este implicat și simțul proprioceptiv al copilului, care contribuie la mișcarea mâinilor, brațelor și câteodată a întregului corp.
Simțul proprioceptiv este activat pentru a regla forța și mișcarea necesară, astfel încât să stabilizeze poziția corpului și să-l mențină echilibrat. Manipularea acurată a obiectelor mici, cât și precizia cu care ne hrănim și scriem depind de abilitatea noastră de a ne stabiliza brațele și trunchiul.
Coordonarea ochi-mână începe să se dezvolte din pruncie și se rafinează de-a lungul anilor copilăriei.
În copilărie, aceste funcții de dezvoltă prin intermediul jocului în care copilul manipulează jucării și explorează cu ajutorul mâinilor și a gurii. Această funcție se rafinează mai târziu, când copilul crește. Copilul învață să prindă un obiect atunci când acesta este aruncat ori poate să arunce un obiect într-o direcție aleasă de el.
Coordonarea ochi-mână este esențială, deoarece îi permite copilului să folosească tacâmurile atunci când mănâncă, să deseneze figuri și să scrie lizibil, astfel încât desenul și scrisul devin modalități eficiente de comunicare.
De reținut este că atunci când un copil are dificultăți în coordonarea mâinilor și a ochilor, se confruntă cu provocări asociate cu unul sau mai multe din cele 3 simțuri menționate mai sus. Copilul are trebuie testat și examinat cu mare atenție și grijă pentru a recupera deprinderile și abilitățile care-i lipsesc.
Studiu de caz
Bob are 5 ani, deci se pregătește să meargă la școală. Părinții lui sunt îngrijorați de intrarea în perioada școlarității, din cauză că băiatul nu manifestă niciun interes față de activitățile educative. Are multă energie și cel mai mult îi plac activitățile în aer liber, preferând jocurile care necesită putere și multă mișcare.
Bob nu a fost niciodată atras de desen ori pictură. Poate mânui tacâmurile, însă îi este dificil să mănânce ordonat. În timpul mesei îi este greu să stea la masă și, mai degrabă stă întins pe masă ori în picioare. Investigațiile mele arată că Bob are abilități tactil senzoriale normale. Un oftalmolog i-a testat vederea, care a fost evaluată ca fiind dezvoltată normal. La prima noastră întâlnire am descoperit că lui Bob îi este greu să își mențină corpul într-o singură poziție. Capacitatea lui de inhibiție este redusă și nu poate sta într-un singur loc, nemișcându-se. În scurt timp, mi-a devenit foarte clar că Bob nu are capacitatea de a-și stabiliza corpul și de a-l ține în stare de repaus. Un copil care nu reușește să înregistreze impulsuri senzoriale proprioceptive va prefera de cele mai multe ori activități care necesită puterea și mișcările extinse. Le-am explicat părinților cum abilitatea lui Bob de a manipula obiectele mici depinde de percepția de sine, respectiv de abilitatea de a-și menține corpul în stare de repaus.
Vom începe să îl antrenăm, astfel încât să își stabilizeze poziția corpului și să reacționeze la impulsurile proprioceptive. Conurile au fost create pentru a putea fi puse unele peste celelalte. Poți crea cu ajutorul lor un turn pe care ai posibilitatea să-l dărâmi cu ușurință. Împreună cu Bob am construit un turn din 5 conuri. Așezarea în echilibru a conurilor unele peste celelalte necesită precizie, astfel construirea turnului reprezintă o parte din antrenamentul propus. Când turnul a fost finalizat, l-am poziționat pe Bob la 3 metri depărtare de acesta. Bob stătea pe un mic podium. Pentru a preveni căderea de pe podium, Bob trebuie să își stabilizeze partea inferioară a corpului. Dacă nu reușește să facă acest lucru, lui Bob îi va fi greu să prindă cercul și să-l arunce și nu va putea să dărâme turnul. I-am prezentat lui Bob un cerc colorat de activități. I-am cerut să-l prindă atunci când spun "Acum!". Îl încurajez să își miște privirea și să se întindă după cerc la diferite înălțimi, la stânga și la dreapta corpului său, menținându-și în același timp trunchiul stabil. La primele 2 aruncări, Bob nu a reușit să își păstreze poziția pe podium. Prima dată a căzut atunci când s-a întins după cerc. Următoarea dată și-a balansat brațul într-un mod violent și și-a pierdut echilibrul. Următoarele 2 încercări, a reușit să stea pe podium, dar ținta a fost imprecisă. Bob a nimerit turnul din a cincea încercare; suntem mulțumiți să auzim zgomotul produs de dărâmarea conurilor și ne bucurăm de succesul lui Bob.
Am convenit că această sarcină va fi considerată ușoară atunci când Bob va putea dărâma turnul din una sau două încercări. Bob a reușit rapid să își îndeplinească obiectivul. Pentru a face sarcina mai dificilă, am mutat podiumul mai departe cu un metru față de turnul de conuri. Atunci când Bob începe să țintească, distanța aruncării poate fi crescută, iar cercurile pot fi înlocuite cu mingi de dimensiuni mici, gradul de dificultate crescând în același timp cu îmbunătățirea abilităților sale. Bob a învățat rapid să își stabilizeze corpul. Aruncarea lui este mai precisă, iar acum poate să se întindă după cercuri fără să-și piardă echilibrul ori stabilitatea.
Le-am dat părinților un cerc cu care să se antreneze împreună acasă: Bob trebuie să arunce și să prindă cercul la o distanță de 3 metri, în timp ce stă așezat pe un podium ori scăunel. Atunci când Bob va învăța cum să își mențină corpul stabil, el va înțelege ce trebuie să facă pentru a-și inhiba mișcarea și a-și păstra poziția liniștită în timpul mesei. După 8 ședințe, antrenamentul lui Bob este complet. El mi-a adus un dar la finalul sesiunii noastre de antrenament: primul lui desen cu soare.
