Perspective
Hannah Harboe, psihoterapeut
Copiii au nevoie de mișcare, iar mișcarea îi ajută să rămână atenți și vigilenți. Dar, uneori, mișcările unui copil sunt atât de neregulate și susținute, încât îi poate fi greu să își mențină atenția și să se concentreze asupra celor mai importante lucruri.
Agitația motorie poate, de asemenea, să îngreuneze contactul și cooperarea. În cazul în care un copil are probleme de echilibru, capacitatea sa de a se concentra și de a fi atent este afectată. Învățându-i să își păstreze echilibrul poate ajuta la controlul tulburărilor motorii și la menținerea concentrării.Atunci când creierul constată că ne pierdem echilibrul, mintea noastră conștientă este activată. Aceasta este partea din creier în care se află atenția și concentrarea noastră.
Concentrarea pentru menținerea echilibrului necesită energie. De aceea, exercițiile care se bazează pe menținerea echilibrului pot fi efectuate doar pentru perioade scurte de timp. Ele nu sunt un mijloc care poate fi folosit pentru perioade îndelungate pentru a suprima agitația motorie. Dar exercițiile pot fi folosite pentru a da copilului sentimentul pozitiv că neliniștea poate fi îmblânzită, în timp ce concentrarea și atenția pot fi menținute pentru perioade scurte.
Balansoarul cu pernă de aer este conceput pentru a provoca simțul de echilibru al unui copil potrivit nivelului dezvoltării lui. Acest lucru poate fi realizat prin reglarea cantității de aer din balansoar, sau prin utilizarea fie a părții plate, colorate, fie a părții moi, rotunde.
Balansoarul este o placă de echilibru unic, cu o suprafață dură pe o bază gonflabilă moale, ideală pentru exersarea controlului motricității și întărirea mușchilor din glezne, picioare și partea superioară a corpului. Suprafața dură oferă o aderență sigură pentru picioare, în timp ce baza gonflabilă asigură mișcări netede și delicate.Balansoarul cu pernă de aer poate fi adaptat la nivelului de experiență al utilizatorului prin ajustarea presiunii aerului, creșterea presiunii va accelera mișcările și va face ca placa de echilibru să fie mai dificilă.
Studiu de caz
Adam are 5 ani. Este un băiat vesel și plin de energie. Abilitățile sale motorii sunt bune, dar pe măsură ce activitățile în care este implicat devin mai complexe, cu cerințe mai mari de concentrare, repetiție și menținere a activității pe o perioadă de timp, el și părinții săi au constatat că renunță ușor și că dezvoltarea sa motorie este în declin. Acest lucru devine se evidențiază, atunci când trebuie să folosească abilități motorii fine, cum ar fi folosirea ustensilelor pentru a mânca sau folosirea creionului.
Lui Adam îi este greu să stea nemișcat. Se ridică brusc în timpul mesei. Este certat în mod repetat pentru că nu poate sta nemișcat pe scaun, când i se citește sau ar trebui să stea pe un scaun.
Părinții lui sunt îngrijorați de modul în care se va descurca atunci când Adam va începe școala. În consecință, îl mustră și mai mult atunci când este agitat. Ei spun că trebuie să stea nemișcat, altfel nu va putea merge la școală cu prietenii săi.
Cererile repetate de a sta nemișcat îl frustrează pe Adam, astfel comportamentul său devine din ce în ce mai problematic. El este afectat de acest lucru. Simte că nu este bun de nimic, că toți adulții sunt supărați pe el: are crize regulate când țipă și devine violent.
Când Adam ajunge la mine pentru terapie, îl pun să parcurgă un traseu cu obstacole motorii. Acest lucru ne permite să vedem la ce excelează el: la mișcare și la menținerea nivelului de energie. Adam este fericit și mândru.
La testarea abilității de a prinde o minge și de a o arunca la o țintă, nu poate sta locului. Nu poate nici să prindă mingea, nici să o arunce într-un coș pentru că pur și simplu nu poate sta nemișcat, ci este în permanență agitat și în mișcare. Adam oftează și aruncă mingea pe jos, strigând „Nu pot. Pur și simplu nu pot!”
Îl consolez și îi spun că eu sunt cea care a făcut sarcina prea grea. Apoi îi spun să urce pe balansoarul cu pernă de aer. Îi cer să întindă mâna spre minge pentru a afla dacă nu este prea mare provocarea de a sta în picioare pe balansoar și ajungem să scoatem puțin aer din pernă pentru ca Adam să își poată păstra echilibrul fără să cadă.
Apoi încercăm din nou, eu arunc mingea și el prinde mingea. În ciuda faptului că acum există un element de echilibru în această sarcină, Adam descoperă că poate să o facă. El este concentrat și încearcă să evite să cadă de pe planșă. Balansoarul îi oferă stimuli constanți care îi afectează atenția și îi sporesc capacitatea de a-și păstra calmul și de a se concentra.
Adam radiază fericire și mândrie, iar eu îl laud. El descoperă cum poate deveni mai rapid și mai bun prin exercițiu, iar eu mă asigur că există pauze și că se oprește înainte de a obosi.
După aceea, discutăm despre faptul că este greu să ne păstrăm calmul și despre importanța de a exersa ceea ce ni se pare dificil. Părinților săi li se cere să cronometreze cât timp își poate păstra calmul pe un scaun în timpul mesei. Încet, dar sigur, stă mai mult timp. Prin stăpânirea exercițiilor, rupem spirala negativă. Adam muncește și face exerciții din greu pentru a-și extinde și îmbunătăți capacitatea de a-și suprima tulburările motorii. Părinții lui constată că Adam are o atitudine pozitivă când neliniștea îl cuprinde și se asigură că nu este forțat să stea nemișcat mai mult timp decât poate gestiona corpul său plin de energie.
Adam are încă nevoie de multă mișcare și activitate, dar am reușit să mutăm cu succes accentul de la faptul că aceasta este o problemă la ceva pozitiv și plin de satisfacții.