Perspective
Hannah Harboe, psihoterapeut
Hipermobilitatea: între 10% și 30% din populație este hipermobilă, sindromul este mai frecvent la femei decât la bărbați. Hipermobilitatea este ereditară. Termenul „hipermobilitate” este folosit pentru a descrie o articulație din corp care este mai flexibilă decât în mod normal. Țesutul conjunctiv este adesea mai moale și mai elastic decât la persoanele a căror mobilitate este normală. Jumătate dintre persoanele hipermobile vor prezenta disfuncții la un moment dat în viață. Prin urmare, hipermobilitatea este considerată în principal o afecțiune, mai degrabă decât o boală.
Un copil care are articulații hipermobile se poate confrunta cu una sau mai multe dintre următoarele dificultăți:
- dureri articulare,
- luxație (dislocare),
- obosește mai rapid în jocul fizic și în activitățile motorii,
- întârzierea dezvoltării abilităților motorii,
- echilibru afectat,
- pare slab și poate întâmpina dificultăți în mobilizarea energiei.
Dacă un copil întâmpină dificultăți din cauza hipermobilității, va avea nevoie de consiliere și antrenament profesional din partea unui practician competent. Copiii cu hipermobilitate au o nevoie specială de a fi activi fizic și de a-și folosi corpul. Mușchii mai puternici ajută la menținerea articulației în poziție normală, în prevenirea luxației și la ameliorarea durerii. Este deosebit de important să se întărească și să se antreneze mușchii mici situați în apropierea articulațiilor.
Copiii mici sunt în general agili și activi din punct de vedere motric. Copiii mai mari pot avea tendința de a fi inactivi, mai ales dacă sunt hipermobili și se confruntă cu disfuncții fizice asociate cu mișcarea. Este esențial ca acești copii să fie implicați în activități care presupun mișcare și să fie motivați să găsească plăcere în mișcare.
Antrenamentul cu greutăți nu este recomandat pentru copii, dar este posibil să-și antreneze țesutul muscular din jurul articulațiilor folosind propria greutate. Exercițiile de întărire a articulațiilor trebuie să se concentreze pe mișcarea în jurul centrului mișcării articulației și să evite extinderea mișcărilor care duc articulația în poziții extreme, în care aceasta poate să flexeze sau să se extindă excesiv.
În cazul copiilor hipermobili trebuie să se asigure că articulațiile lor rămân puternice pe tot parcursul vieții, este important ca antrenamentul să fie jucăuș și motivant.
Balansoarul cu pernă de aer Gigant: face apel la joacă și motivează copilul să facă exerciții și să își întărească mușchii. Placa este gonflabilă, astfel încât este ușor de ajustat pentru ca joaca să fie o provocare pentru copil – cu cât este mai umflată, provocarea este mai mare. Atunci când partea gri a plăcii este orientată în jos, picioarele sunt bine susținute. Copiii mai mari și adulții trebuie să folosească multă forță pentru a efectua exerciții pe partea gri cu doar puțin aer în placă.
Studiu de caz
Tom are 11 ani. El consideră că hipermobilitatea sa generală este iritantă. Abilitățile sale motorii sunt inadecvate și îi este greu să țină pasul cu colegii de clasă. Abilitățile sale motorii au fost întotdeauna mai puțin dezvoltate decât cele ale colegilor săi. Lui Tom îi place să se joace pe calculator și petrece ore întregi în activități sedentare. Când trebuie să iasă la plimbare cu familia și câinele, se plânge că îl dor picioarele după doar câteva sute de metri. Situația s-a înrăutățit treptat, până la punctul în care Tom refuză acum să ia parte la activități motorii de orice fel. Preferă să fie scutit la ora de sport la școală, stă și îi privește pe ceilalți copii care se joacă în curtea școlii.
În cadrul primei vizite la clinică, am considerat important să-i arăt că poate să se distreze și în același timp să stăpânească mișcarea fizică. Ne jucăm cu baloane și facem curse cu obstacole. Tom are sudoare pe frunte și un zâmbet pe buze.
La a treia noastră întâlnire, Tom este motivat și pregătit să încerce să facă față provocărilor pe care i le propun. Începem să-i dezvoltăm forța. Tom se bucură de activitățile care îl încurajează să se echilibreze. Alegerea evidentă dintre echipamentele disponibile este Balansoarul Gigant folosit pentru a-i dezvolta forța lui Tom.
Când Tom stă pe Balansoarul cu pernă de aer, fiind încurajat să își mențină echilibrul și să își îndoaie genunchii în același timp, îmi dau seama că nu este suficient de puternic. Pentru că nu este suficient de puternic, el trebuie să își țină genunchii uniți pentru a-și păstra echilibrul. (a se vedea imaginea 1). Încerc să îl încurajez pe Tom să își țină genunchii îndepărtați, dar el nu poate face acest lucru și își pierde echilibrul.
Îi împrumut, un balansoar. El trebuie să exerseze echilibrul pe placă cu genunchii îndoiți în fiecare zi. Nu trebuie să își îndoaie genunchii mai mult decât este necesar pentru a-i ține îndepărtați. El trebuie să cronometreze cât timp poate să-și mențină echilibrul. În același timp, trebuie să facă o plimbare cu părinții săi în fiecare seară. Tom are o aplicație de contorizare a pașilor instalată pe telefon și, la fiecare trei zile, numărul zilnic de pași trebuie să crească cu 200 de pași.
Trei săptămâni mai târziu, Tom se întoarce la clinică. Este mândru să-mi arate contorul de pași. Plimbările sale zilnice au crescut acum la 4000 și îi place să se plimbe, să discute și să se relaxeze cu părinții săi. Tom îmi arată că acum poate să își flexeze și să își extindă genunchii pe placă cu aer, păstrându-și genunchii îndepărtați tot timpul. Atunci când stă în picioare cu genunchii îndoiți, el poate să-și mențină poziția timp de 26 de secunde fără ca genunchii să se atingă (vezi imaginea 2). Am convenit că obiectivul său pentru următoarea noastră întâlnire este de 50 de secunde.
Exercițiile au avut și alte beneficii. Tom a început acum să ia parte la jocurile de pe terenul de joacă al școlii și petrece mai puțin timp pe calculator.